;

joi, 30 iulie 2015

Cracovia

Cracovia…
           Daca va place sa rataciti pe stradute va recomand Cracovia. E tare fain orasul si nu am vazut cat mi-ar fi placut sa vad din el. Am ajuns in Cracovia cu un autocar de la firma Orange Ways din Budapesta, de pleaca la ora 7 dimineata si trebuia sa ajungem la 14.15. Rezervarile de bilete le-am facut de la o firma din Cluj. Autobusul a avut intarziere de exact 3 ore, adica minunat. De cum ne-am dat jos din autocar am cautat un exchange office, la ei ii zice Kantor, si am schimbat aiurea, langa gara,  100 de euro, cu o teapa de vreo 60 de zloti, adica aproximativ 60 de lei pentru ca voiam sa platesc cazarea. Daca nu e urgent asteptati sa schimbati in centru, rata de schimb e mai buna, urmariti de acasa cursul BNR ca sa stiti la ce va asteptati. Am ajuns la cazare intr-o vreme, nu in walking 30 de minute cum zicea tata Google map, chiar in 60 ca era mai la stanga oleaca :).
          Am lasat toate cele si am iesit la plimbare. Cracovia mi-a placut din prima asa ca am batut-o in lung si in lat. Mi-a placut Cracovia pentru ca despre multe locuri era si o legenda :)
          De ce i se spune Cracovia orasului? O legenda spune ca un dragon teroriza tinutul de la poalele colinei  pe care se inalta cetatea Wavel  si nimeni nu putea sa il rapuna. Pana cand, intr-o buna zi, Krakov din Austria, un tanar cizmar, curajos, istet ... a facut o momeala pentru dragon, a umplut un berbec cu niste sulfuri. Dragonul a inghitit cu lacomie  berbecul, insetat a baut apa din Vistula si a explodat! Pam, pam :)!. Dragonul asta cica scoate si flacari, eu n-am vazut dar sa ii credem pe cuvant :). 

              Locuiam in Cartierul evreiesc Kaziemir si mi s-a parut frumos. N-am vazut nicio sinagoga ca nu ma intereseaza in mod deosebit. Am ratacit pe stradute, care dadeau in tot felul de piete colorate, animate, in care erau tot felul de terase cochete, oameni veseli, mancare specifica, flori, monumente, biciclete... Frumoasa arhitectura in Cracovia.
          Am vizitat orasul vechi, istoric – Colina fortificata Wavel cu Castelul Wavel si cu Catedrala Wavelska. 

Am vazut colectia de baza a muzeului Wavel, n-am avut ghid, mi s-a parut aiurea (ne-am lipit de alt ghid) : Sala senatului, sala tronului, sala de bal, Sala Capetelor, colectii de tablouri, impresionante tapiserii, mobilier, ceramica. 


         Am vazut monumentul papei Ioan Paul al II-lea, amplasat in fata intrarii in catedrala Wavelska. 

Am intrat in catedrala, foarte frumoasa mi s-a parut. Am intrat in pestera dragonului ucis de Krakov. De dragul povestii am intrat, stiam ca nu e mare lucru de vazut si cei ce au fost ziceau ca nu merita, a fost vreo 4 zloti biletul. Mie mi-a placut pestera.

          Am trecut prin Piata centrala Rynek Glowny – considerata cea mai mare piata medievala din Europa, de mai multe ori. Tare faina, in mijlocul pietii era satuia lui Adam Mickievicz, in mijlocul pietei este Sala Sukiennice care  adaposteste la parte o galerie de magazine de suveniruri si aici sunt o gramada de obiecte, bijuterii si de decor, facute din chihlimbar, la subsol este un muzeu de istorie al cracoviei si Turnul Primariei.
      















   Tot in piata asta este Biserica Kosciol Mariaki (Biserica Sf. Maria), din caramida rosie, are doua turnuri inegale,din turnul mai inalt un trompetist anunta ora exacta. Melodia se intrerupe brusc rememorand astfel momentul cand trompetistul orasului, ucis de o sageata a invadatorilor tatari in timp ce canta, a curmat imnul o data cu viata sa. In turnu asta se poate urca, noi nu am mai avut timp din pacate sa urcam, am aflat destul de tarziu ca e vizitabil, se ia bilet si esti repartizat pe anumite intervale orare. Mi-ar fi placut, piata e chiar frumoasa.
         Biserica asta era si ea  poveste, se pune ca erau doi frati si ei construiau, fiecare cate un turn. Fratele mai mare, invidios ca cel mic i-a luat-o inainte l-a omorat. Apoi a terminat biserica si s-a sinucis si el. Foarte sangeroase povestile lor, toate J
Piata e in plina forfota, din piata asta dai intr-o gramada de strazi pietonale. In piata e forfota continua,  mici spectacole stradale, calesti trase de vizitii femei si barbati, lumea canta, danseaza, mirii isi fac poze, mimi, teatru, spectacole de dans, muzica, baloane uriase de sapun, o incantare daca ai timp sa iti clatesti ochii. Si noi am avut :)
       Am vazut Barbican – cel mai mare bastion fortificat, Poarta Sf. Florian – poarta de acces in cetate, de-a lungul zidului multi artisiti expun lucrarile lor, Palatul episopilor unde a locuit si oficiat timp de 15 ani papa Ioan Paul al II-lea, strada Kanonicza o adevarata bijuterie, si pe strada asta a locuit papa. 

Librarie de pe Kanonicza


       

                Am fost la Muzeul Vitraliilor si mi s-a parut foarte interesant. Vad acum cu alti ochi vitrariile, n-am stiut nimic despre tehnica de realizare, nu-i chiar simplu J!Mi-a placut mult si ghida.    Am vizitat si biblioteca Biblioteca Jagiellonian si e tare faina, am avut parte si de o bibliotecara- ghid pasionata. Am zis ca avem o ora de vizitat si am “scociorat” in toate cotloanele, nou si vechi, frumos si foarte frumos. Multumesc pentru acest dar.
 Am mancat bine, preturile sunt comparabile cu cele din Romania. 
Am platit cu cardul o gramada de lucruri, bilete de intrare in muzee sau la restaurante, ABC.
N-am avut un plan minutios, am luat decizia ca mergem la Cracovia vineri si duminica am plecat de acasa si n-am avut chef sa fac nu stiu ce cautari. Am luat o harta la fata locului, am ales cu inima, am mai vorbit cu localnici sau alti turisti si am vazut multe locuri faine, m-am pierdut in multime, am ratacit pe strazi, am explorat piete, multe piete si am simtit ca timpul se scurge incredibil de repede. 
          In Cracovia sunt oameni prietenosi, calmi, vorbesc limba engleza destul de multi, citisem pe internet ca “vai si jale” va fi dar am avut noroc sa ii gasim pe anglofoni. M-a surprins numarul mare de biserici, din caramida rosie, albe sau verzi, mari, impresionante, frumoase, dar prea multe.Intr-un cuvant, RECOMAND Cracovia.

PS: intr-o zi am mers la Auschwitz, dar despre asta cat de curand.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu